Diverse :: Fenomenul plecatu de acasa

Plecatu de acasa este o chestie foarte interesanta. Sunt deja in America de aproape o luna si imi permit sa fac o remarca oarecum filosofica despre asta.

Cand am fost in Canada, acum 3 ani, am fost super-incantata, mai ales la inceput, dar si pe masura ce descopeream lumea din jur, magazine, mall-uri, lumea, cum arata strazile, cum e aerul, etc. N-am avut probleme cu obisnuinta cu fusul orar, am fost in paradis, ce sa mai. Dar o luna a fost exact cat a trebuit. Adica, cu cateva zile inainte sa plec, abia asteptam sa ma intorc acasa la "treburile mele".

Aici a fost exact invers. La inceput a fost naspa, ma asteptam sa fie mult mai misto. Nimic nu m-a incantat in mod special, iar cand am despachetat bagajele m-am intrebat obsesiv ce mi-a trebuit sa plec de acasa. Cu noul fus orar mi-a luat o saptamana si ceva sa ma obinuiesc, oamenii.. dragutzi, ok, dar.. nu asa ca aia din Canada :)

Pe masura ce timpul a trecut, lucrurile s-au imbunatatit simtitor. A inceput scoala, imi place( plus ca am o ocupatie :) ), cumparaturile sunt aproape distractive de facut, pentru ca mereu trebuie sa merg cu cineva ( cu masina, ca pe jos nu prea sun sanse ) oamenii sunt simpatici, mi-am facut amici pe aici, sunt multe zambete in jur si mereu e cineva cu care sa vorbesti. Simt ca aici e viata mea deocamdata si chiar a inceput sa-mi placa. Adevarul e ca au fost niste faze "terapeutice", cum ar fi baia in ocean, vizita in Philadelphia si cele cateva ore de noapte in NY, care m-au ajutat sa trec peste primele zile. Si, odata ce am trecut peste socul initial, mi-am dat seama ca nu e chiar asa rau aici. In plus, "treburile mele" acum, sunt aici, si asta e chiar bine !

Aseara, cand am venit de la alergat (ziceam eu ceva de rau de alergat acum un timp, a trecut si aia :) ), chiar eram fericita, si m-am gandit cat e de ciudat! Cum se schimba perceptia pe care o ai despre plecatu de acasa atunci cand pleci pe termen scurt, fata de cum e cand pleci pe termen lung.